Monitorul de Suceava

Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, în apărarea sa la moţiunea "Şi minciuna poate ucide": Mi-am asumat să spun cu un limbaj plastic că împăratul este gol

Mediafax.ro

Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, le-a transmis marţi deputaţilor că s-a ajuns la moţiunea împotriva sa pentru că şi-a asumat să spună cu un limbaj plastic că împăratul este gol, ea întrebându-i pe aleşii cu experienţă de ce cred că s-a ajuns ca oamenii să protesteze în stradă împotriva corupţiei, scrie Mediafax. ''Nu am venit (ca ministru al Justiţiei, n.r.) pentru notorietate şi nici nu mi-am propus să fiu populară. Singura mea miză este să pun în slujba sistemului de justiţie şi al cetăţeanului care beneficiază de acest serviciu public priceperea mea şi a echipei mele'', a spus Raluca Prună în debutul discursului din plenul Camerei Deputaţilor, insistând că mandatul ei nu are o miză politică partizană.Ea s-a declarat ''un om liber care îşi asumă declaraţiile'', afirmând că nimeni nu îi poate lua libertatea de a semnala probleme ''ascunse sub preş'' şi că s-a ajuns la moţiune pentru că şi-a asumat să spună ''cu un limbaj plastic că împăratul este gol''.


Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 18 Octombrie 2016.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.