Miniştrii care ar fi trecut evaluarea PSD: Lia Olguţa Vasilescu, Carmen Dan şi Petre Daea. Ce s-a întâmplat cu verificarea în cazul celorlaţi membri ai cabinetului Grindeanu
Mediafax.ro
Lia Olguţa Vasilescu, Carmen Dan şi Petre Daea sunt cei trei miniştri care au trecut evaluarea, ceilalţi membri din Cabinetul Grindeanu nereuşind să se încadreze în cerinţele partidului, au declarat surse politice pentru MEDIAFAX.”Nu ştiu ce notă am. Ştiu că am trecut evaluarea. De fapt nu am avut niciun fel de emoţii pentru că noi am avut 74 de acte normative pe care le-am implementat şi mai sunt 39 până la sfârşitul acestui an, dar nu am ieşit din termen”, a declarat marţi Lia Olguţa Vasilescu, confirmând aşadar că a trecut de evaluarea din partid.Petre Daea, ministrul Agriculturii şi Carmen Dan, ministrul de Interne sunt ceilalţi doi membri ai Executivului care au trecut evaluarea, au declarat surse politice pentru MEDIAFAX.
Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 13 Iunie 2017.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.