Ministerul Educaţiei a cerut identificarea unor eventuale spaţii de cazare pentru refugiaţi: Universitatea Bucureşti anunţă că are disponibile 80 de locuri. UMF nu are locuri
Mediafax.ro
Ministerul Educaţiei a solicitat marţi, universităţilor şi inspectoratelor şcolare judeţene să identifice evantuale spaţii de cazare pe care ar putea să le pună la dispoziţia refugiaţilor ce ar ajunge în România, fără afectarea procesului de învățământ, informează Mediafax.Marţi, inspectoratele judeţene din ţară şi universităţile au primit de la Ministerul Educaţiei solicitarea de a transmite o situaţie a locurilor de cazare disponibile în căminele liceelor şi în campusurile universitare, care ar putea fi puse la dispoziţia refugiaţilor ce ar ajunge în România, în cazul în care numărul acestora ar fi mai mare decât capacitatea de cazare din cele şase centre prntru imigranţi.”Ministerul Educaţiei răspunde la toate solicitările Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă. (...) Ministerul Educaţiei poate acorda sprijin, de exemplu, pentru cazare şi consiliere psihologică”, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei.
Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 08 Septembrie 2015.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.