Monitorul de Suceava

Ministerul Educaţiei: Datele a peste 70.000 de studenţi au fost importate în Registrul Matricol Unic

Mediafax.ro

Un număr de 55 de instituţii de învăţământ superior, dintre care 38 de universităţi din sectorul public, au importat în Registrul Matricol Unic (RMU), date de la peste 70.000 de studenţi din anul I de studii din ciclurile de licenţă şi master, scrie Mediafax.În total, 55 de instituţii de învăţământ superior, dintre care 38 de universităţi din sectorul public, au importat în Registrul Matricol Unic (RMU), până acum, date referitoare la peste 70.000 de studenţi din anul I de studii din ciclurile de licenţă şi master, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Educaţiei, remis vineri agenţiei MEDIAFAX.Mai departe, ministerul transmite că procesul de raportare este în plină desfăşurare, termenul de finalizare a acestuia fiind 30 septembrie.


Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 01 Aprilie 2016.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.