Monitorul de Suceava Facilitate

Mii de abonamente gratuite pentru pensionarii suceveni


Majoritatea pensionarilor suceveni vor primi legitimaţii de călătorie gratuite. Începând de săptămâna viitoare, sucevenii care au pensii de până în 10 milioane de lei vechi vor putea obţine abonamente care le dau dreptul de a circula gratuit pe o linie de transport în comun.
Aceste abonamente speciale vor fi eliberate semestrial, de la sediul TPL, iar contravaloarea acestora va fi decontată din bugetul municipiului Suceava.
Un lucru foarte important pe care pensionarii trebuie să îl ştie este că aceste legitimaţii nu sunt transmisibile şi sunt valabile numai însoţite de actul de identitate. Primăria consideră că în acest fel evită un posibil trafic cu legitimaţii gratuite.
Practic, toţi pensionarii din municipiul Suceava, care vor face dovada că primesc o pensie mai mică de 10 milioane de lei vechi, vor circula gratuit cu autobuzele TPL după aprobarea bugetului local, în care este prevăzută şi suma necesară acordării acestor subvenţii.


Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 31 Ianuarie 2008.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.