Monitorul de Suceava Hoţi la volan

Maşină furată din centrul oraşului Gura Humorului

Sergiu RUSU

Un autoturism Dacia 1300 a fost furat din centrul oraşului Gura Humorului, informează Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.

Furtul a fost sesizat la poliţie, luni după-amiază, de către proprietarul Daciei, Marian M., de 26 de ani, din localitate.

Acesta a declarat că şi-a parcat maşina cu o seară înainte pe bulevardul Bucovina. În portbagaj, a mai spus păgubitul, se aflau roata de rezervă şi câteva scule pentru construcţii. Valoarea totală a prejudiciului este de circa 2.000 de lei.

„Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, în vederea identificării autorilor şi recuperării prejudiciului”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.

În urmă cu aproximativ două săptămâni, s-a reclamat furtul unui alt autoturism Dacia, de data aceasta de pe raza municipiului Fălticeni. Maşina a fost găsită a doua zi, abandonată pe DN 2, pe raza comunei Bosanci, fără avarii şi fără urme de forţare.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 24 August 2011.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.