Monitorul de Suceava Numire oficială

Marius Surdu este noul şef al DNA Suceava

Sandrinio NEAGU

Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a aprobat ieri numirea lui Marius Adrian Surdu în funcţia de şef al Serviciului Teritorial al Direcţiei Naţionale Anticorupţie Suceava. Marius Surdu îi succede în această funcţie lui Constantin Martin, care a condus această structură de la înfiinţare, în cursul anului 2002, şi până acum câteva săptămâni, când i-a expirat cel de-al doilea mandat la care avea dreptul.

Noul şef al DNA Suceava îşi va intra în drepturi cel mai probabil de la 1 noiembrie, decizia finală asupra acestei date urmând să fie luată tot de CSM.

Marius Surdu a fost cooptat în structurile fostului Parchet Naţional Anticorupţie de către primul procuror general al acestei structuri, Ioan Amariei. În ultimii ani, noul şef al DNA Suceava a condus structura similară de la Bucureşti. Ca experienţă profesională, Marius Surdu are în spate ani buni de muncă în cadrul Ministerului Public. Mai mult, începând cu 31 mai 2001, Marius Surdu a fost numit în funcţia de prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, post pe care l-a ocupat până la plecarea la Bucureşti, la fostul Parchet Naţional Anticorupţie.

Deşi numirea lui Marius Surdu în funcţia de şef al DNA Suceava era aşteptată de mai multe săptămâni, procedura s-a lungit din cauza unor vicii de procedură. Mai exact, la o şedinţă anterioară, reprezentanţii CSM au constatat că propunerea de numire a venit din partea lui Daniel Morar, procurorul şef al DNA, şi nu din partea procurorului general al României, aşa cum prevede legea.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 31 Octombrie 2008.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.