Politic
Dan COMAN
Președintele Organizației Județene Suceava a PMP și vicepreședinte regional al acestui partid, Marian Andronache, a declarat că în cadrul Colegiului Național al Partidului Mișcarea Populară a votat pentru înființarea Polului de Dreapta din România. Marian Andronache a subliniat faptul că Polul de Dreapta din România este format prin alianța PMP, USR și Forța Dreptei. Andronache a spus că are convingerea că acest Pol de Dreapta reprezintă singura soluție pentru România. „Oamenii își doresc o alternativă la actuala guvernare (PSDNL). Această alternativă este Polul de Dreapta, o forță politică curată, corectă și echilibrată, care să aibă într-adevăr capacitatea de a gestiona problemele care îi apasă. Și exact asta am hotărât să facem pentru ei, prin formarea Polului de Dreapta”, a arătat liderul PMP Suceava.
La propunerea Consiliului Executiv Naţional, Colegiul Naţional al Partidului Mişcarea Populară a votat cu unanimitate de voturi pentru crearea acestei alianțe politice cu USR şi Forţa Dreptei. Liderul PMP, europarlamentarul Eugen Tomac, a fost mandatat să reprezinte PMP în relaţia cu cele două partide. La rândul său, Eugen Tomac a precizat că Polul de Dreapta este un proiect curat, corect și care oferă românilor o variantă echilibrată la ceea ce oferă actuala alianță de guvernare.
Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 24 Octombrie 2023.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.