Daniela MICUŢARIU
„Maratonul Râșcăi - pedalează pentru educație și sănătate”, ediția a II-a, a reunit recent aproximativ 250 de participanți. Este vorba de un maraton de ciclism, care s-a dovedit a fi o competiție cu multă energie, zâmbete și amintiri frumoase, eveniment al cărui promotor este prof. Denis Petriceanu, de la Școala Gimnazială Râșca.
„Așa cum ne-am dorit, ediția din acest an, desfășurată într-o atmosferă perfectă pentru ziua de 1 Iunie, a adunat la start peste 250 de participanți, veniți din toate colțurile județului Suceava. Concurenții au parcurs cele trei trasee pregătite: Traseul A – 16 km,
Traseul B – 6 km, Traseul C – 1 km (rezervat copiilor cu vârsta până la 10 ani)”, ne-a spus prof. Denis Petriceanu.
Competiția s-a desfășurat pe 11 categorii de vârstă: 6 masculin și 5 feminin, fiecare câștigător fiind premiat în bani.
Deși, din păcate, doi participanți au suferit accidentări, aceștia se află acum într-o stare bună, au transmis organizatorii. La finalul anului școlar, organizatorii vor oferi în continuare, din sponsorizările obținute, cel puțin 10 laptopuri copiilor cu rezultate excelente la învățătură, pentru a susține educația. Organizarea acestui eveniment nu ar fi fost posibilă fără implicarea autorităților locale, a voluntarilor (elevi, foști elevi, cadre didactice din Școala Gimnazială Râșca și altor persoane din comunitatea locală), a personalului medical și a sponsorilor care au fost alături și în această ediție, cărora organizatorii le mulțumesc. „De asemenea, mulțumim tuturor participanților și susținătorilor, iar noi deja ne gândim cum să facem ediția a III-a și mai bună”, a completat prof. Denis Petriceanu.
Articol salvat de pe v3.monitorulsv.ro, ediţia din 04 Iunie 2025.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.