Monitorul de Suceava

Maior, despre varianta de a pleca ambasador în SUA: Orice se poate lua în calcul

Mediafax.ro

Fostul director al Serviciului Român de Informaţii, George Maior a declarat, sâmbătă, la Realitatea TV, întrebat dacă informaţia privind o plecare a sa ca ambasador în SUA este adevărată, că s-a vehiculat de multe ori şi orice se poate lua în calcul, adăugând că ”exclude politica în acest moment”, informează Mediafax.”S-a vehiculat de multe ori, orice se poate lua în calcul, şi pe plan instituţional, dar nu există o decizie sau o discuţie în acest moment”, a spus Maior la Realitatea TV, care este, în prezent, preşedintele Academiei Naţionale de Securitate.George Maior a ţinut să precizeze că ”exclude politica în acest moment”.Întrebat dacă ar lua în calcul opţiunea de premier, în cazul în care i se va oferi această funcţie, George Maior a precizat că exclude politica în acest moment.El a menţionat că funcţia de premier ”este rodul unui proces politic, întotdeauna”.”Nu cred în tehnocraţii pe această funcţie, ca să fiu explicit în privinţa acestei ipoteze. Am fost de ”n” ori prim-ministru, nu am fost niciodată de fapt propus. Au discutat alţii, nu am discutat eu, şi de aici iarăşi o ambiguitate şi percepţie, că ne-am fi implicat politic, la nivel de Serviciu”, a mai comentat Maior.El a continuat: ”Şi dacă ar fi ieşit Victor Ponta preşedinte, nu s-ar fi pus această probemă. Aşa, în mod retroactiv”.


Articol salvat de pe v3.monitorulsv.ro, ediţia din 21 Martie 2015.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.