Monitorul de Suceava Fumători înrăiţi

Magazin, golit de hoţi de 130 de cartuşe cu ţigări

Sergiu RUSU

Un magazin din oraşul Gura Humorului a fost spart de hoţi, iar din interior s-au furat nu mai puţin de 130 de cartuşe de ţigări de diferite mărci, informează Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava.

Furtul s-a petrecut în noaptea de miercuri spre joi, iar hoţii nu s-au atins de celelalte mărfuri, fiind interesaţi doar de ţigări.

„Cu ocazia cercetării la faţa locului polițiștii au stabilit că efracţia s-a realizat pe uşa de acces în magazin, care este confecţionată din PVC”, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava, precizându-se că s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Cercetările sunt continuate de judiciariştii poliţiei din localitate.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 02 Februarie 2013.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.