Monitorul de Suceava

MECTS: Promovabilitatea la titularizare a crescut cu 1,91% după contestaţii şi a ajuns la 70,31%

 

Promovabilitatea la titularizare după rezolvarea contestaţiilor a crescut cu 1,91%, ajungând la 70,31%, informează Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.

"Rata de promovabilitate (cel puţin nota 5) la proba scrisă a concursului pentru ocuparea posturilor didactice vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar, din data de 13 iulie, după soluţionarea contestaţiilor, este de 70,31% , în creştere cu 1,91% faţă de rata înregistrată înainte de depunerea contestaţiilor - 68,40%", potrivit unui comunicat transmis, joi, de MECTS.

Rezultatele finale după soluţionarea contestaţiilor arată că 6.969 de candidaţi au obţinut note sub 5 (29,69%,), 9.078 candidaţi au primit note între 5 şi 6,99 (38,67%), 7.403 au luat note între 7 şi 9,99 (31,53%), iar 26 au primit nota 10 (0,11%).

Potrivit MECTS, la nivel naţional au fost depuse 4.463 de contestaţii, fiind admise 2.201 (49,31%), din care 823 cu diminuarea notei iniţiale, iar 1.378 cu creşterea notei iniţiale.

Totodată, 450 de candidaţi evaluaţi iniţial cu note sub 5, au obţinut note de 5 şi peste 5 după soluţionarea contestaţiilor, iar alţi 131 de candidaţi, iniţial notaţi sub 7, au obţinut note de 7 şi peste 7.

Înainte de soluţionarea contestaţiilor au fost 7.419 candidaţi (31,60%) care au obţinut note între 1 şi 4,99, 8.947 candidaţi (38,11%) care au primit note între 5 şi 6,99, 7.086 candidaţi (30,18%) care au obţinut note între 7 şi 9,99, iar 26 (0,11%) nota 10.00.

Prima etapă de repartizare în şedinţă publică, la nivel de centru de concurs/unitate de învăţământ, a candidaţilor care au obţinut cel puţin nota 7,00 (şapte), pe posturile didactice/catedrele vacante titularizabile are loc în 22 şi 25 iulie 2011.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 22 Iulie 2011.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.