Monitorul de Suceava Agresiune

Lovit cu cuţitul peste mână

Florin PAIU

"

Un bărbat din Păltinoasa a ajuns la spital după ce a fost lovit cu cuţitul peste mână de un tânăr. Agresiunea s-a petrecut marţi, în jurul orei 21.00, în faţa unui magazin din localitatea de domiciliu a victimei. Dinu L., în vârstă de 46 de ani, l-a luat la rost pe Ilie Ş., în vârstă de 24 de ani, reproşându-i că i-a bătut fiul. Imediat între cei doi a izbucnit un scandal în toată regula. Iute la mânie, tânărul de 24 de ani a scos cuţitul pe care îl avea asupra sa, lovindu-şi victima peste mâna dreaptă. Bărbatul a ajuns la spitalul din Gura Humorului, de unde a fost transferat la Spitalul Judeţean Suceava. „În cauză s-a întocmit dosar penal, în funcţie de examinarea medico-legală şi numărul de îngrijiri medicale urmând a se dispune procedural”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.

"


Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 11 Octombrie 2007.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.