Monitorul de Suceava

Locuitorii din Țibeni şi Grănicești, lăsaţi fără telefonie fixă de hoţii de cablu

 

În noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora 00.30, reprezentantul unei firme de telefonie a sesizat Poliția municipiului Rădăuți despre faptul că a fost întreruptă rețeaua de telefonie din zona localităților Țibeni-Grănicești.

Polițiștii deplasați la faţa locului au constatat faptul că între 2 stâlpi amplasați paralel cu DJ 178, persoane necunoscute au tăiat cablul din cupru, pe care l-au sustras.

„În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate pentru identificarea autorilor și recuperarea prejudiciului”, se precizează în comunicatul poliţiei.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 15 Februarie 2014.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.