Monitorul de Suceava

Liviu Dragnea: Nu luăm în calcul ideea de suspendare din funcţie a preşedintelui României

Mediafax.ro

Liviu Dragnea a declarat, la finalul şedinţei Comitetului Executiv al PSD, că partidul pe care îl conduce nu ia în calcul suspendarea lui Klaus Iohannis, în cazul în care preşedintele nu va accepta cererea de revocare a şefei DNA, scrie Mediafax.“Nu. Noi, sub nicio formă, nu luăm în calcul ideea de suspendare din funcţie a preşedintelui României”, a spus Liviu Dragnea.Mai mult, Liviu Dragnea a spus că ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, are parte de toată susţinerea sa şi a premierului Viorica Dăncilă.“Eu ştiu de la doamna prim-ministru că îl susţine în totalitate pe ministrul Toader şi noi îl susţinem pe ministrul Toader”, a mai spus şeful PSD.


Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 16 Aprilie 2018.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.