Monitorul de Suceava

Kovesi: Putem vorbi de ridicarea MCV când Parlamentul va admite cererile de ridicare a imunităţii

Mediafax.ro

Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a declarat, marţi, la Bruxelles, că se va putea vorbi despre eliminarea MCV în momentul în care Parlamentul va aproba cererile de ridicare a imunităţii şi când nu vor mai fi propuneri de limitare a competenţelor instituţiei pe care o conduce, informează Mediafax.Întrebată dacă din perspectiva DNA trebuie continuată monitorizarea pe justiţie, procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a declarat: "Din perspectiva DNA, pot să vă spun că faptul că în fiecare an are loc o analiză obiectivă a datelor statistice este, de fapt, un obiect util în a ne stabili noi priorităţi, în a lua măsuri în ceea ce priveşte evoluţia pozitivă a instituţiei noastre. MCV a fost un instrument extrem de util în obţinerea unor progrese în sistemul de justiţie. Având în vedere aceste premise, cred că acest mecanism trebuie să continue".Kovesi a adăugat că mecanismul ar putea fi extins şi la celelalte state membre, raportul anticorupţie dat publicităţii anul trecut clasând România între primele cinci ţări din Europa în ceea ce priveşte rezultatele în lupta cu corupţia.


Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 11 Aprilie 2015.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.