Monitorul de Suceava

Juniorii U 18 ai LPS Suceava vor juca și ei la Turneul final. Cei mai mari au sâmbătă finala mare

Florin PAIU

Echipa de rugby juniori II (U 18) a Liceului cu Program Sportiv (LPS) Suceava a obținut calificarea la Turneul final al campionatului național, care va avea loc săptămâna viitoare, pe stadionul Municipal din Bârlad.

Sportivii antrenați de Codrin Prorociuc au terminat grupa din care au făcut parte pe locul III și își vor juca șansa pentru o medalie și la această categorie de vârstă.

La turneul final sunt calificate opt echipe, cele mai bune din țară, la această categorie de vârstă fiind mult mai multe formații.

Sucevenii vor începe meciurile de luni, 26 mai.

Ei vor juca în grupe cu echipele CSS Unirea Iași, Șoimii București și Rugby Club Juniorul Cluj.

Din cauza posibilităților financiare reduse, dar și a formatului competiției, care impune cheltuieli enorme, tinerii rugbiști vor face deplasarea la Bârlad înainte de fiecare meci, cu întoarcere acasă după partidă.

În funcție de rezultatele din grupe, LPS Suceava poate juca pentru un loc fruntaș.

Rugbiștii mai mari de la LPS Suceava, de la categoria juniori I, U 20, joacă sâmbătă finala mare a campionatului național, la București, cu Steaua / Șoimii București. Meciul pentru medalia de aur se joacă la București, pe stadionul Ghencea, de la ora 13.00.

Cei de la Steaua au avantajul de a juca chiar pe teren propriu, însă elevii antrenorilor Codrin Prorociuc și Sabin Crețu vor merge în Capitală cu obiectivul de obține al doilea titlu național la rând la această categorie, juniori I, adică cel mai important campionat de juniori din România.



Articol salvat de pe v3.monitorulsv.ro, ediţia din 22 Mai 2025.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.