Florin PAIU
Un tânăr care a comis o faptă de tâlhărie asupra unei femei în vârstă de 60 de ani, pe care a și agresat-o destul de serios, victima ajungând la spital, a fost condamnat de judecătorii de la Rădăuți la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni de închisoare, în regim de penitenciar.
Inculpatul și-a aflat pedeapsa din libertate, fiind doar sub control judiciar. Raportat la gravitatea faptei, surprinde că acesta a petrecut doar 24 de ore în arest, după ce a fost prins.
Pe 25 ianuarie 2025, în jurul orei 4.00 dimineață, Poliția municipiului Rădăuți a fost sesizată prin 112 de către un bărbat care a anunțat că sora sa a fost victima unei agresiuni, la Bilca. Atunci, echipajul de serviciu de la Secția de Poliție Rurală Gălănești s-a deplasat în regim de urgență la locuința victimei, demarând primele cercetări.
S-a stabilit că, în jurul orei 03:00 din noapte, pe ușa principală de acces în locuința femeii, care era descuiată, a intrat un tânăr care era băut și care a lovit-o pe femeia de 60 de ani, cerându-i banii.
Speriată, victima s-a deplasat într-o cameră alăturată, de unde a adus un portofel din care atacatorul a luat suma de 3.300 de lei.
A urmat o anchetă de cinci zile, adunându-se date și probe că autor al faptei este un consătean al femeii.
Pe 30 ianuarie, a avut a avut loc și o percheziție domiciliară la imobilul în care locuiește Suraj Purșaga, tânărul fiind identificat la domiciliu și predând polițiștilor suma de bani sustrasă de la victimă. Tânărul a fost ridicat de polițiști și reținut 24 de ore, pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată.
Femeia a ajuns la Spitalul Municipal Rădăuți, în urma leziunilor suferite având nevoie de îngrijiri medicale care au adus o notă de plată de spitalizare de peste 1.000 de lei, achitată pe parcursul procesului de inculpat.
Sentința Judecătoriei Rădăuți poate fi atacată cu apel, la Tribunalul Suceava.
Articol salvat de pe v3.monitorulsv.ro, ediţia din 27 Mai 2025.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.