Monitorul de Suceava

Iohannis, după discuţia cu Hollande la Cotroceni: Am abordat foarte constructiv aderarea României la Schengen

Mediafax.ro

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, în conferinţa de presă comună cu preşedintele Franţei Francois Hollande, că în cadrul discuţiilor au fost atinse şi "dosare sensibile", invocând o abordare "foarte constructivă" privind aderarea la spaţiul Schengen şi precizând că România se simte sprijinită de Franţa în acest demers, scrie Mediafax. "În chestiunea Schengen, România este aproape de Franţa. Am discutat această chestiune astăzi cu preşedintele Hollande şi cred că acest demers se înscrie într-un demers foarte solid şi sustenabil în cadrul UE. Tot vorbim despre viitorul UE şi atunci cred că este important să ne punem întrebarea: ce aşteaptă europeanul de rând, cetăţeanul de rând de la UE? Şi eu cred că aşteaptă două lucruri, prosperitate şi securitate. Chestiunea securităţii externe şi interne este evident nu doar în atenţia cetăţenilor europeni, ci este în acelaşi fel în atenţia noastră, a politicienilor. România din momentul de faţă nu este încă membră a spaţiului Schengen şi aşa trebuie să ne îngrijim noi singuri de graniţele noastre", a spus preşedintele Klaus Iohannis.


Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 13 Septembrie 2016.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.