Monitorul de Suceava Joi, în intervalul 09:00-13:00

Întrerupere programată a gazelor naturale la consumatorii de pe mai multe străzi din municipiul Suceava

Daniela MICUŢARIU

Pentru efectuarea unor lucrări specifice la sistemul de distribuție a gazelor naturale, compania Delgaz Grid este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaz joi, 5 iunie, în intervalul orar 09:00-13:00, la consumatori de pe Calea Burdujeni (parțial), Calea Unirii (parțial), străzile General Iacob Zadik, Grigore Antipa, Cuza Vodă (parțial) și Nicolae Grigorescu.

 

Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuției gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute. În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugați să anunțe imediat dispeceratul de urgență al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele rețele de telefonie fixă și mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din rețeaua Telekom și cu tariful operatorului din toate celelalte rețele de telefonie).

„Regretăm disconfortul creat și le mulțumim clienților pentru înțelegerea și sprijinul acordat pentru desfășurarea acestor lucrări care au ca scop final îmbunătățirea serviciului de distribuție a gazelor naturale pentru consumatori”, au transmis reprezentanții Delgaz Grid.

 

 



Articol salvat de pe v3.monitorulsv.ro, ediţia din 04 Iunie 2025.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.