Primim de la cititori
Căutând prin sertarele bibliotecii mele, am dat de o pânză moştenită de la bunicii soţiei, pânză pe care abia de se desluşea un chip de înger. Era o mai veche icoană la care aceştia se închinau odinioară, cerând ocrotirea căminului lor.
Am luat lucrarea, aşa indecisă cum era, şi am încredinţat-o unui pictor rutean, care s-a şi semnat pe marginea acestei picturi. După ce a analizat-o minuţios, acesta a restaurat-o, dar nu în spiritul picturii ortodoxe, ci în cel apropiat de figurile divine din tablourile renascentismului italian.
În felul acesta s-a născut o fiinţă terestră şi divină totodată, un fel de femeie-înger. Rotundul plin al feţei, aşezat pe un gât lung şi suav, aminteşte de trăsăturile chipurilor feminine ale lui Rafael, iar ochii îşi îndreaptă privirea înainte, ca şi când ar dori să despice nemărginirea, pentru a afla secretele ascunse minţii omeneşti. Figura ei fermecătoare, înseninată de câteva tuşe de lumină, este încadrată de un păr negru în care se reflectă nuanţele albastre ale fondului pe care este aşezat capul şi nuanţele roz, răsfrângeri din haina care-i acoperă trupul. Culorile dominante, albastru şi roşu, ne ajută să înţelegem misterul întrupării ei din slava cerului şi patima pământului. Smerindu-ne în faţa ei, sau adorând-o pătimaş, o implorăm acum, la început de drum, să ne însufleţească şi să ne dăruiască puterea gândurilor ei hotărâte şi temerare.
Oare va reuşi această femeie-înger, o autentică madonă a Bucovinei, să împrumute Muzeului nostru ceva din slava ei?
Prof. Arhid. Ştefan HRENIUC
Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 23 Septembrie 2008.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.