Tentativă de omor
Sergiu RUSU
Individul care miercuri, în jurul prânzului, a atacat doi bătrâni, soţ şi soţie, în zona autogării din municipiul Câmpulung Moldovenesc, pe femeie îmbrâncind-o, iar pe bărbat înjunghiindu-l în zona cefei, a fost reţinut pentru 24 de ore în cursul zilei de ieri.
Ancheta a fost preluată poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, sub coordonarea unui procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, după ce medicii legişti au apreciat că viaţa victimei a fost pusă în pericol.
Anchetatorii au aflat că suspectul lor, Radu Chiraş, în vârstă de 40 de ani, din comuna Moldova Suliţa, l-a înjunghiat, în cursul anului trecut, şi pe fiul bătrânilor atacaţi la mijlocul acestei săptămâni.
La audieri, Radu Chiraş, care este rudă cu victimele, a declarat că a vrut să se răzbune pe familia acestora, întrucât din cauza lor soţia lui l-a părăsit.
Cel mai probabil, în cursul zilei de sâmbătă, Radu Chiraş va fi dus în faţa judecătorilor cu propunere de arestare preventivă, sub acuzaţia de tentativă de omor.
Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 29 Martie 2014.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.