Monitorul de Suceava Recidivă

Individ eliberat condiţionat cu trei ani mai devreme, arestat din nou după ce a terorizat clienţii unui local cu un cuţit

Florin PAIU

 

Un bărbat din Bosanci, condamnat în 2003 pentru viol şi eliberat acum câţiva ani cu un rest de pedeapsă de 1.185 de zile, a fost arestat ieri preventiv după ce a provocat un scandal monstru într-un bar, unde i-a ameninţat cu un cuţit pe administrator şi pe clienţi, în total în jur de zece persoane. Bărbatul, Constantin Onicico, în vârstă de 42 de ani, a provocat scandalul împreună cu încă un bărbat, Vasile Gabor, în vârstă de 53 de ani,  care a fost şi el reţinut pentru 24 de ore. Având în vedere că bărbatul în vârstă 42 de ani fusese eliberat condiţionat, acesta a fost înaintat direct instanţei, care a emis mandatul de arestare pentru 29 de zile.

După cum am relatat şi în ediţia de ieri a ziarului nostru, duminică seară, în jurul orei 21.00, cei doi au intrat în bar, în stare avansată de ebrietate.  Conform martorilor audiaţi de poliţie, Constantin Onicico a scos un cuţit și a început să-i amenințe pe toți cei prezenți în local. El s-a îndreptat cu cuţitul în mână spre administrator și apoi spre mai mulţi clienţi. La un moment dat, rolul de atacator a fost preluat de celălalt individ, care a ameninţat şi el mai multe persoane cu acelaşi cuţit. Conform anchetei poliţiei, în timp ce fugea după unul dintre clienţi, Constantin Onicico, bărbatul de 42 de ani, s-a împiedicat şi s-a lovit cu faţa de o scară.  Înainte de a ajunge în arest acesta a făcut o „escală” la Spitalul Judeţean Suceava şi apoi la Secţia de boli neuro-psihice Burdujeni.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 13 Februarie 2013.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.