Încă un furt de cablu telefonic de pe stâlpi a fost sesizat vineri, de data aceasta hoţii sustrăgând cablul suspendat de pe patru stâlpi de susţinere, situaţi pe DN 2K, între oraşul Milişăuţi şi comuna Iaslovăţ.
Furtul a fost anunţat, la 112, în cursul după-amiezii de vineri, şi a fost comis în noaptea precedentă.
Hoţii au plecat cu 125 de metri de cablu, iar prejudiciul creat firmei de telefonie este de circa 6.000 de lei.
„S-au dispus măsuri pentru identificarea autorilor şi recuperarea prejudiciului”, se precizează într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.
În evidenţele poliţiei sunt teancuri întregi de dosare cu furturi de acest gen, marea majoritate rămase cu autori necunoscuţi.
Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 05 Martie 2011.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.