Monitorul de Suceava

În toate oraşele şi municipiile, o arteră principală se va numi ”1 Decembrie 1918”. Cum va fi marcată Ziua Naţională a României

Mediafax.ro

O arteră principală de circulaţie din fiecare oraş şi municipiu se va numi ”1 Decembrie 1918”, stabileşte o lege iniţiată de către ministrul Apărării, Mircea Duşa. şi promulgată marţi de preşedintele Traian Băsescu, informează Mediafax.Conform unui comunicat al Administraţiei prezidenţiale remis MEDIAFAX, preşedintele Traian Băsescu a semnat marţi Decretul privind promulgarea Legii pentru organizarea şi desfăşurarea evenimentelor dedicate Zilei Naţionale a României - 1 Decembrie.Legea a fost iniţiată de Mircea Duşă, în calitate de deputat PSD, şi reglementează organizarea şi desfăşurarea evenimentelor dedicate Zilei Naţionale a României la nivelul administraţiei publice centrale şi locale.Conform actului normativ, Ziua Naţională a României va fi marcată de autorităţile publice centrale şi locale şi celelalte instituţii ale statului prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative cu caracter evocator şi ştiinţific, consacrate istoriei patriei, precum şi ceremonii militare specifice, organizate de Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne şi celelalte instituţii din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.


Articol salvat de pe v3.monitorulsv.ro, ediţia din 14 Octombrie 2014.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.