Monitorul de Suceava Activităţi

„În aşteptarea sărbătorilor de Paşti”, la Grădiniţa cu Program Normal Obcini

Adelina TALPALARIU

În cadrul programului „Şcoala altfel: Şă ştii mai multe, să fii mai bun”, la Grădiniţa cu Program Normal Obcini s-au desfăşurat o serie de activităţi în parteneriat cu instituţii publice şi alte grădiniţe din oraş şi judeţ, printre care vizite la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” Suceava, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Suceava, fabrica de pâine Mopan, muzee, acţiuni de voluntariat, concursuri sportive, activităţi practice.

Totodată, micuţii au participat la activitatea „În aşteptarea sărbătorilor de Paşti”,  acţiune ce a constat în realizarea unor picturi pe sticla cu teme religioase, au creat decoraţiuni specifice sărbătorilor pascale şi au confecţionat felicitări de Paşte. La finalul activităţii s-a realizat o expoziţie cu lucrările copiilor.

Potrivit prof. Maria Todereanu, director al unităţii, „varietatea acestor activităţi ne oferă ocazia de a transforma grădiniţa într-un centru de resurse şi servicii educaţionale, facilitează interacţiunea preşcolarilor cu mediul social, cultural, religios, îmbinând tradiţia cu inovaţia. De asemenea, acţiunile desfăşurate contribuie la dezvoltarea personalităţii copiilor, la formarea unor comportamente tolerante, atitudini de respect faţă de valorile naţionale”.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 14 Aprilie 2014.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.