În România, peste 15.000 de copii şi adolescenţi sub 18 ani au malformaţii cardiace
Mediafax.ro
Mai bine de 15.000 de copii şi adolescenţi din România suferă de malformaţii cardiace. Anual se nasc peste 1.200 de copii cu astfel de probleme, arată INS, citat de Mediafax.Începând cu 1 iunie, de Ziua Copilului, timp de 30 de zile, o clinică privată efectuează gratuit electrocardiograme pentru copiii care au sub 12 ani. Acţiunea face partea din campania “EKG-uri şi fursecuri”."Ceea ce încă nu se ştie este faptul că bolile congenitale cardiace pot fi depistate prin investigaţii simple, neinvazive şi nedureroase, precum electrocardiograma şi ecografia cardiacă. În acest moment, încă mai depistăm malformaţii congenitale cardiace la pacienţi adulţi. Diagnosticăm, pentru prima dată, la pacienţi de 50 de ani, o boală cu care s-au născut şi nu au ştiut de ea până la această vârstă. Ne dorim ca România să ajungă la o maturitate medicală astfel încât malformaţiile congenitale cardiace să fie depistate la naştere şi tratate până când nu produc urmări ireversibile", a explicat Iulian Pleşcan, directorul operaţional al unui centru privat.
Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 29 Mai 2017.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.