Monitorul de Suceava

Iliescu spune că are reţineri să vorbească la telefon lucruri importante

 

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, marţi, că uneori are reţineri să vorbească la telefon lucruri importante, fapt care îi aminteşte de "timpurile trecute", respectiv de perioada 1971-1989, când ştia că telefoanele sale sunt interceptate.

Întrebat dacă a avut vreodată reţineri să vorbească la telefon lucruri importante, Iliescu a răspuns afirmativ. "Uneori, să spun drept, da", a spus social-democratul.

"Uneori vorbeam cu soţia că ne aminteam de tipurile trecute când, din '71 până în '89, noi am fost cu această apăsare: ştiam că suntem interceptaţi. (…) Credeam că am scăpat de aşa ceva şi în ultima vreme începem să ne facem probleme", a spus Ion Iliescu.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 26 August 2008.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.