Monitorul de Suceava

I-au furat unei bătrâne banii şi cărţile de rugăciuni

 

O bătrână în vârstă de 82 de ani a căzut victimă unor hoţi în propria casă, aceştia furându-i poşeta în care avea 75 de lei, cărţile de rugăciuni şi buletinul. Miercuri, în jurul orei 17.25, victima, Aurora M., domiciliată în municipiul Rădăuţi, a anunţat poliţia că hoţii au pătruns în holul locuinţei sale, furând poşeta şi dispărând imediat.

Poliţiştii au constatat că victima s-a întors de la cumpărături în jurul orei 17.00, lăsând geanta în holul locuinţei şi intrând apoi în dormitor, fără a încuia uşa de la intrare. Probabil fusese urmărită, astfel că hoţii au intrat în locuinţă şi au sustras poşeta cu toate bunurile amintite.

„Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, în vederea identificării autorilor şi recuperării prejudiciului”, se arată într-un comunicat al poliţiei.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 24 Noiembrie 2011.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.