Cercetări poliţie
Sergiu RUSU
Un tânăr din comuna Şcheia a reclamat la poliţie că persoane necunoscute i-au spart casa în construcţie şi i-au provocat distrugeri însemnate.
Păgubitul, Ioan C., în vârstă de 28 de ani, le-a spus poliţiştilor că hoţii i-au luat cablul de la instalaţia de iluminare.
Din verificările poliţiei, s-a stabilit că hoţii au sărit gardul, au forţat uşa imobilului aflat în construcţie pe imaşul satului Şcheia, iar din interior au sustras cablul electric de la instalaţia de iluminare pe o lungime de 30 de metri.
Ca şi când nu ar fi de ajuns, hoţii au stropit pereţii cu o substanţă de culoare maronie şi au răsturnat doi saci cu var şi unul cu ciment.
Valoarea prejudiciului cauzat a fost estimată la circa 1.500 de lei.
„În cauză s-a întocmit dosar penal faţă de autori necunoscuţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat şi distrugere”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava.
Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 01 Martie 2012.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.