Monitorul de Suceava

Hoţ cu mai multe fapte probate, arestat pentru 30 de zile

 

Un echipaj mixt poliție-jandarmi a surprins în noaptea de miercuri spre joi, pe raza municipiului Suceava, un tânăr de 20 de ani, din județul Iași, care tocmai furase bani şi mai multe bunuri dintr-un apartament aflat la parterul unui bloc, locatarii fiind acasă în momentul furtului. În urma continuării cercetărilor, polițiștii Biroului investigaţii criminale Suceava au stabilit faptul că tânărul este și autorul furtului unui laptop dintr-un cabinet medical din municipiul Suceava, precum şi autorul unui furt nereclamat la poliţie, el furând în acest caz un telefon mobil şi o pereche de ochelari de soare, creând un prejudiciu de 200 lei.

„În baza probatoriului administrat, suspectul a fost prezentat Judecătoriei Suceava, care a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, a  tânărului din județul Iași, care a fost introdus în arestul IPJ Suceava”, se precizează în comunicatul poliţiei.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 22 August 2014.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.