Monitorul de Suceava Funcție

Haralampie Duţu, noul director al Camerei Agricole

Tudor IONESCU

Camera Agricolă Judeţeană Suceava va avea un nou director începând cu data de 1 martie. Este vorba de Haralampie Duţu, care va prelua fotoliul de director executiv în urma promovării unui concurs pe care l-a susţinut, săptămâna trecută, la Consiliul Judeţean. Hotărârea va fi aprobată în şedinţa de vineri, 28 februarie, a deliberativului judeţean. În ultimele luni, postul a fost ocupat cu titlu interimar de adjunctul instituţiei, Silviu-Bogdan Pricop. Camera Agricolă s-a înfiinţat în toamna lui 2010, prin reorganizarea Oficiului de Consultanţă Agricolă, şi se află în subordinea Consiliului Judeţean.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 26 Februarie 2014.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.