Monitorul de Suceava

Guvernul vrea un plan de siguranţă rutieră care să reglementeze acordarea permiselor şi licenţelor

 

Guvernul va elabora o strategie pe termen "foarte lung" privind siguranţa rutieră, care să reglementeze mai eficient modul de acordare a permiselor de conducere şi a licenţelor pentru transportatorii de persoane şi marfă, a declarat, vineri, premierul Victor Ponta.

"Deşi vedem tragedii în fiecare zi, suntem o ţară care încă nu are o strategie de securizare şi siguranţă rutieră. Îmi propun ca, în perioada următoare, încet şi dificil cum au făcut şi alte ţări, însă constant, să avem o asemenea strategie care presupune nu doar partea coercitivă, câte amenzi dăm, ci modul în care se acordă permisele de conducere şi licenţele pentru transportatorii de persoane şi marfă", a spus Ponta.

El a precizat că această strategie va fi gîndită "pe termen foarte lung". 



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 19 Octombrie 2012.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.