Prefectul judeţului Suceava, Alexandru Băişanu, a anunţat că Guvernul a simplificat procedurile prin care vor fi
atribuite lucrările pentru reconstrucţia caselor distruse sau afectate de inundaţiile de la sfârşitul lunii iulie
2008. Băişanu a precizat că potrivit unei decizii a Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea
Achiziţiilor Publice, primarii localităţilor calamitate pot negocia direct cu firmele de construcţie, astfel încât
nu se va mai lua în considerare legislaţia cu privire la procedurile de organizare a licitaţiilor şi achiziţiilor
din fonduri publice.
Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 04 Septembrie 2008.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.