Monitorul de Suceava

Guvernul nu mai introduce zile de concediu neplătit, apreciind că tăierea salariilor este suficientă

 

Guvernul nu va mai introduce în 2010 zile de concediu neplătit în sectorul public, după sistemul aplicat în 2009, considerând că reducerea cu 25% a salariilor bugetarilor este suficientă pentru a diminua cheltuielile de personal la nivelul convenit cu FMI, au declarat pentru MEDIAFAX surse oficiale.

La sfârşitul anului trecut, Executivul a decis printr-un proiect de lege, în urma negocierilor cu Fondul Monetar Internaţional, să introducă zile de concediu neplătit în sectorul public pentru o perioadă de 10 zile, în intervalul octombrie-decembrie.

Măsura nu a putut fi aplicată în termenul stabilit deoarece proiectul de lege a fost contestat la Curtea Constituţională, iar zilele de concediu neplătit au fost introduse în final doar pentru lunile noiembrie şi decembrie, în limita a maximum 8 zile de concediu pentru întregul an.

Economia rezultată din zilele de concediu neplătit a fost de 1,28 miliarde lei, din care 640 milioane lei în decembrie 2009 şi încă 640 milioane lei în prima lună a anului 2010.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 06 Mai 2010.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.