Monitorul de Suceava

Gigi Becali a fost amendat de FRF cu 15.000 de lei din cauza declaraţiilor discriminatorii

Mediafax.ro

Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a fost amendat cu 15.000 de lei de Comisia de Disciplină şi Etică a FRF, din cauza declaraţiilor discriminatorii la adresa sportivelor din fotbalul feminin românesc. De asemenea, FCSB a primit o amendă de 5.000 de lei.

"În temeiul art. 54 alin. 1 din Regulamentul Disciplinar al FRF/LPF se sancţionează pârâtul George Becali cu penalitate sportivă în cuantum de 15.000 lei

În temeiul art. 54 alin. 1 din Regulamentul Disciplinar al FRF/LPF se sancţionează pârâtul Fotbal Club FCSB SA cu penalitate sportivă în cuantum .de 5.000 lei"", se arată în lista deciziilor Comisiei de Disciplină şi Etică a Federaţiei Române de Fotbal din data de 04.03. 2019.

În ianuarie, preşedintele FRF anunţa că finanţatorul FCSB va fi anchetat de Comisia de Disciplină: "Legea e lege şi nu te tocmeşti pentru ea. E un caz care se va dezbate şi se va judeca la Comisia de Disciplină. Noi, ca Federaţie, ca administraţie, am sesizat Comisia de Disciplină pe acest subiect. După care, a doua etapă, este să aşteptaţi o decizie la nivelul Comitetului Executiv de implementare a acesteri decizii. Şi e posibil să o facem înaintea celor de la UEFA. Dacă FCSB poate fi penalizată? Sancţiunea poate fi de la excludere, care e cea mai mare, până la amenzi financiare", a comentat Răzvan Burleanu în cadrul unei conferinţe de presă.

În decembrie, Becali a şocat prin declaraţiile sale la adresa femeilor, după ce se vehiculase că UEFA le-ar impune cluburilor înființarea echipelor de fotbal feminin: "Mă retrag din fotbal. Cum adică? Faci lucruri împotriva lui Dumnezeu? Mai fac şi eu păcatele mele, unele lucruri, de idolatrie, mai am. Dar lucru nefiresc nu fac. Asta-i aliniere la ideile lui Satan. Femeile pot juca handbal, baschet, dar cum să joace femeia fotbal? Ce e aia să joace femeia fotbal? Ea nu e făcută, în plus de asta, mădularele ei nu sunt făcute pentru fotbal, ţâţe, altele şi altele, nu mă mai face să vorbesc prostii!", declara Becali.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 05 Martie 2019.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.