Monitorul de Suceava Le-a trecut vremea

„Găinile bătrâne” din PSD nu sunt primite în „supa descentralizatelor”

 

Organizaţia Judeţeană a PSD Suceava va promova oameni tineri la conducerea instituţiilor descentralizate care i-au revenit în urma negocierilor cu PD-L. Preşedintele organizaţiei, senatorul Gavril Mîrza, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că cele 26 de instituţii descentralizate care revin PSD nu vor avea directori la limita vârstei de pensionare, ci vor fi conduse de oameni tineri. „Este atâta scandal cu pensionarii care lucrează, că ar fi chiar culmea să fim noi aceia care promovăm pensionabili. Avem suficienţi tineri care pot ocupa aceste funcţii şi toţi cei care au muncit vor fi întrebaţi dacă vor să conducă o instituţie”, a declarat Gavril Mîrza, care a mai spus că s-ar putea face excepţii pentru profesionişti mai în vârstă, de o excepţională valoare, „dar la Suceava nu este cazul”.

Întrebat cum va proceda în cazul în care membri PSD care se apropie de 60 de ani vor solicita un post de conducere în una dintre instituţiile statului, liderul PSD a răspuns că „la asemenea vârstă au deja o slujbă mulţumitoare, de unde să iasă la pensie”.



Articol salvat de pe v3.monitorulsv.ro, ediţia din 12 Ianuarie 2009.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.