Monitorul de Suceava

Furtuna violentă din vestul ţării | Autorităţile au deschis dosare penale pentru ucidere din culpă în cazul celor 5 persoane moarte în Timiş

Mediafax.ro

Poliţiştii din Timiş au deschis cinci dosare penale pentru ucidere din culpă în cazul persoanelor care au murit, duminică, în timpul furtunii din judeţ, patru fiind lovite de copaci, iar peste o alta, aflată în maşină, a căzut poarta de intrare în Timişoara, de pe Calea Lugojului, scrie Mediafax.Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Timiş, Ancuţa Morariu, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, că au fost deschise dosare penale în cazul celor cinci persoane care au decedat, duminică, în timpul furtunii.“În toate cazurile au fost deschise dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă, poliţiştii efectuând cercetări”, a afirmat Ancuţa Morariu.Cinci persoane şi-au pierdut viaţa, duminică, în judeţul Timiş, în timpul furtunii puternice.


Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 18 Septembrie 2017.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.