Monitorul de Suceava

Fuia, întrebat dacă susţine OMG: Nu ar fi bine să exprim public ce simt eu

 

Ministrul Agriculturii, Stelian Fuia, a răspuns miercuri, într-o conferinţă de presă, întrebat dacă susţine organismele modificate genetic, că poziţia lui este una politică şi nu ar fi bine să exprime ce simte.

"Eu am spus-o foarte clar că, atât timp cât ele sunt reglementate, vorbim ca şi în situaţia medicamentelor. Poziţia mea e o poziţie politică şi nu ar fi bine să exprim public ce simt eu", a spus Fuia.

Fuia a adăugat că dacă un produs este certificat prin parcurgerea unor etape de testare, de evaluare, şi din punct de vedere al securităţii alimentare, "asta este situaţia".

Săptămâna trecută, el a afirmat că poziţia României în privinţa OMG va respecta cadrul legal al Uniunii Europene.

La 8 februarie, când era ministru candidat la portofoliul Agriculturii, Fuia a spus că a consumat şi ar consuma oricând produse modificate genetic, atâta vreme cât acestea respectă condiţiile legale.

Noul ministru al Agriculturii a lucrat, în perioada 1995 - 2002, pentru unul dintre producătorii de OMG, Monsanto - SUA, având atribuţii pentru România sau la nivel regional, în Europa Centrală şi ţările din Comunitatea Statelor Independente, CIS.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 22 Februarie 2012.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.