Monitorul de Suceava Verdict judecători

Fostul subofiţer acuzat că a vrut să dea cu un BMW peste poliţiştii care încercau să-l prindă a fost arestat

Sergiu RUSU

Acuzat că făcea contrabandă cu ţigări, pe care le prelua din zona Vicov şi le transporta cu BMW-ul unui cabinet notarial la Adjud şi la Focşani, fostul poliţist Cristian Iordache a fost arestat marţi seară de Tribunalul Vrancea.

Dacă marţi seară pe portalul instanţei nu era postată sentinţa, ieri reprezentanţii Tribunalului Maramureş au comunicat verdictul: dintre cei patru indivizi trimişi în cătuşe în faţa judecătorilor, trei au fost arestaţi preventiv (printre care şi Iordache), iar un al patrulea inculpat, o femeie, a fost trimisă în arest la domiciliu.

Sentinţa nu este definitivă şi poate fi contestată în termen de 48 de ore de la pronunţare, la Curtea de Apel Galaţi.

 

Contrabandă cu BMW-ul cabinetului notarial al soţiei

Cristian Iordache este acuzat de procurorii de la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism  (DIICOT)  - Biroul Teritorial Vrancea că a făcut parte dintr-o grupare de contrabandă cu ţigări, grupare în care mai erau implicaţi un anume Dorel German, Laurien-Decebal Irimia (arestaţi preventiv) şi Gina Stănescu (arestată la domiciliu), toţi trei din Focşani.

Rolul lui Iordache, cooptat în afacere în luna martie a acestui an, era de a transporta ţigările și a le preda celorlalţi membri ai grupării.

Transporturile de ţigări erau făcute cu un autoturism BMW X6, mai povestesc anchetatorii, autoturism folosit de Cristian Iordache şi care a fost achiziţionat în leasing şi trecut pe un cabinet notarial din Fălticeni, cabinet al soţiei fostului poliţist.

„În scopul livrării pe raza mai multor judeţe a ţigărilor provenite din contrabandă, inculpatul Iordache Cristian şi-a prevăzut autoturismul cu staţie emisie recepţie, ţigările fiind depozitate în spate, în locaşul special al banchetei, ţinând practic locul acesteia”, se arată în documentele procurorilor.

 

Anchetatorii: în mai puţin de o lună a transportat peste 100 de baxuri

Anchetatorii susţin de asemenea că Iordache a făcut mai multe transporturi în perioada 30 martie -22 aprilie a.c..

„La datele mai sus menţionate, inculpatul Iordache Cristian a livrat aproximativ 104 baxuri (peste 52.000 de pachete de ţigări) în valoare de peste 500.000 de lei”, acuză procurorii DIICOT.

Investigatorii vorbesc şi despre faptul că Iordache era ajutat în realizarea transporturilor de ţigări de contrabandă şi de un bărbat din Vicovu de Sus, Radu Belibou, existând la probatoriul dosarului şi imagini video, dar şi interceptări telefonice.

 

„Au forţat barajul forţelor de ordine, încercând să lovească autospecialele şi ofiţeri de poliţie”

În noaptea de duminică spre luni, anchetatorii au sperat să-l prindă în flagrant pe Iordache, BMW-ul X6 folosit de acesta, în care se afla încă o persoană, fiind urmărit de ofiţeri din cadrul structurilor de combatere a crimei organizate.

Când i-au făcut semn să tragă pe dreapta, fostul angajat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava a apăsat pedala de acceleraţie.

„Cei doi membri ai grupului infracţional nu numai că nu au respectat semnalele de oprire efectuate de organele de poliţie, dar au şi forţat barajul forţelor de ordine amplasat pe drumul european E 85, încercând să lovească autospecialele şi ofiţeri de poliţie. În acest context, s-a utilizat armamentul din dotare, fiind executate focuri de avertisment. Cu toate acestea, cei doi membri ai grupului infracţional au reuşit să spargă barajul şi profitând de avantajul oferit de autoturismul pe care îl deţineau au reuşit să părăsească zona infracţională”, se arată într-un comunicat postat pe site-ul structurii centrale a DIICOT. 



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 30 Aprilie 2015.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.