Încredere înşelătoare
Sandrinio NEAGU
O femeie din satul Ipoteşti o acuză pe poştăriţa din sat că a ţepuit-o cu 1.000 de lei. Totul s-a întâmplat acum mai bine de două luni, iar Magdalina Gavrilovici spune că toate încercările ei de a-şi recupera banii au fost sortite eşecului. Nici măcar actul de mână încheiat între Magdalina Gavrilovici şi Lăcrămioara Toma nu a avut vreun efect, iar angajamentul poştăriţei de a-şi achita datoria în două tranşe până pe 31 iulie 2011 s-a dovedit doar o nouă tragere de timp.
„Pe 30 mai 2011 i-am împrumutat doamnei Toma Lăcrămioara, angajată în funcţia de poştaş în localitatea Ipoteşti, suma de 1.000 de lei. Precizez că împrumutata mi-a solicitat această sumă pentru patru zile, dată la care urma să-şi încaseze salariul şi să-mi restituie banii împrumutaţi. După două săptămâni mi-a adus pensia ţinând să menţioneze că îmi va înapoia suma împrumutată la sfârşitul lunii iunie”, a declarat Magdalina Gavrilovici.
Cum Lăcrămioara Toma nu şi-a respectat promisiunea, păgubita a căutat-o acasă şi cele două au încheiat o nouă convenţie, de această dată scrisă. Cei 1.000 de lei trebuiau returnaţi în două tranşe. Situaţia a rămas neschimbată şi după expirarea termenului limită, 31 iulie 2011, stipulat în actul de mână.
„Până astăzi, 2 august 2011, nu am primit nici un leu, drept pentru care o reclam pe numita Toma Lăcrămioara pentru escrocherie şi abuz de încredere. Mai vreau să spun că acei bani proveneau din pensia mamei mele, bani economisiţi pentru înmormântare”, a mai menţionat Magdalina Gavrilovici.
Poştăriţa, dată afară din motive disciplinare
Între timp, Lăcrămioara Toma nu mai lucrează ca poştaş. Potrivit reprezentanţilor filialei Suceava a Poştei Române, angajatei i s-a desfăcut contractul de muncă pe motive disciplinare în urmă cu câteva săptămâni.
Contactată telefonic, fosta poştăriţă din Ipoteşti a recunoscut că a împrumutat suma de 1.000 de lei.
„Nu am avut de unde să-i dau, dar să stea liniştită că o să-şi vadă banii”, a precizat Lăcrămioara Toma.
Referitor la motivele pentru care a fost concediată, fosta poştăriţă din Ipoteşti s-a dovedit scumpă la vorbă: „Nu cred că pot discuta cu dumneavoastră de ce am fost concediată”.
Între timp, Lăcrămioara Toma s-a ales şi cu un dosar penal, înregistrat la Poliţia Ipoteşti şi care urmează să fie soluţionat în perioada următoare.
Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 03 August 2011.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.