Monitorul de Suceava Controale

Flutur a găsit nereguli la asistenţii maternali suceveni

Dan COMAN

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat că a descoperit nereguli la mai mulţi asistenţi maternali din judeţ, care au în grijă copii proveniţi din centrele de plasament. Flutur a anunţat că în urma verificărilor pe care le-a efectuat personal la asistenţii maternali din oraşele Liteni şi Dolhasca, în două cazuri a descoperit nereguli în modul în care aceştia se preocupau de creşterea copiilor.

„Am ales întâmplător cele două localităţi şi am mers personal să văd cum sunt îngrijiţi copiii aflaţi la asistenţii maternali. Am găsit şi lucruri bune, dar există şi nereguli în ceea ce priveşte activitatea acestora”, a precizat Gheorghe Flutur.

Şeful administraţiei judeţene a exemplificat cu un caz din oraşul Liteni, unde a descoperit că patru copii, cu vârste cuprinse între şase luni şi doi ani, se aflau, în momentul controlului, într-o încăpere plină cu fum, provenit de la o sobă la care se făceau probe de funcţionare.

De asemenea, Flutur a mai spus că nu a fost mulţumit de modul în care o femeie din Dolhasca, Gabriela Cojocaru, avea grijă de un copil de 13 ani, arătând că acesta locuia alături de ceilalţi membri ai familiei, într-o casă cu camere întunecate şi neaerisite.

„La Liteni, copiii se aflau în grija a două femei, mamă şi fiică. Am găsit şi lucruri bune aici, dar nu este normal ca aceşti copii să stea în încăperi în care se făceau probe la sobe. Şi în acest caz, şi în cel de la Dolhasca, le-am solicitat să fie mai atenţi cu minorii, să le asigure condiţii bune de trai, mai ales că asistenţii decontează sume importante de bani, pentru mâncare, haine şi alte nevoi”, a spus Gheorghe Flutur.

Preşedintele CJ Suceava a mai spus că a solicitat vicepreşedintelui acestei instituţii, Vasile Ilie, şi Direcţiei de Protecţia Copilului să continue acţiunile de verificare a asistenţilor maternali din judeţ.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 08 Octombrie 2008.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.