Monitorul de Suceava

Fetiţă de 3 ani moartă după ce a fost lovită de un microbuz pe o trecere de pietoni; mama sa rănită

 

 O fetiţă de trei ani a murit, iar mama acesteia a fost rănită uşor, joi după-amiază, după ce au fost lovite de un microbuz de transport persoane, în timp ce traversau pe o trecere de pietoni din Năvodari, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Rutiere Constanţa, accidentul a avut loc în jurul orei 16.00, pe strada Rândunelelor din Năvodari, fetiţa de trei ani şi mama acesteia fiind lovite de un microbuz care transporta călători pe ruta Năvodari - Constanţa.

Imediat după impact, fetiţa de trei a fost preluată de o maşină care trecea prin zonă şi transportată la Staţia de Ambulanţă din Năvodari, unde medicii au încercat să o resusciteze, însă fără rezultat.

Mama fetiţei a fost rănită uşor şi nu a necesitat transportarea la spital.

La faţa locului s-au deplasat un echipaj SMURD, dar şi poliţişti care fac cercetări.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 17 Octombrie 2013.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.