Industrie
Ferrari este categoric: nu vrem SUV
Ferrari înseamnă, în primul rând, tradiţie şi spirit de competiţie. 60 de ani de tradiţie bătuţi pe muchie, dedicaţi în întregime performanţei şi puterii. Dacă acum producţia de modele include doar maşini ultrasportive cu sute de cai putere sub capotă, ar putea oare viitorul schimba câtuşi de puţin orientatea subsidiarei Fiat? Zvonurile privind producţia unui posibil SUV de către Ferrari au apărut în 2003 anul când Maserati prezenta conceptul Kubang, despre care s-a spus că va fi împrumutat şi colegilor ce lucrează pentru caluţul cabrat. Speculaţiile s-au înmulţit după ce anul acesta fotografii spion au dat nas în nas la Maranello cu un automobil misterios, complet camuflat, care ascundea corpul zvelt al unui crossover. Toată presa moare de curiozitate să afle dacă Ferrari pregăteşte sau nu un model SUV. Amedeo Felisa, managerul general al companiei italiene, clarifică lucrurile: „Ferrari nu agreează ideea de SUV. Fără nici o îndoială nu va exista în gamă noastră o astfel de maşină”.
Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 10 Decembrie 2007.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.