Monitorul de Suceava Anchetă procurori

Femeie trimisă în judecată pentru ultraj față de executorul judecătoresc care i-a pus poprire pe conturi

Florin PAIU

Un caz de ultraj atipic, în sensul că este vorba de o femeie pusă sub acuzare, a fost înregistrat recent pe rolul Judecătoriei Suceava. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava au dispus trimiterea în judecată a Danielei Roibu pentru comiterea infracțiunii de ultraj sub forma amenințării, victimă fiind un executor judecătoresc.

În luna martie a anului 2021, femeia avea pusă poprire pe conturile sale, în cadrul unui litigiu care a ajuns la executor judecătoresc, în vedere recuperării debitului. Pe acest fond, femeia a început să facă presiune asupra executorului judecătoresc.

Pe 26 martie 2021, inculpata ar fi sunat persoana vătămată (executorul judecătoresc) în repetate rânduri, de pe un număr necunoscut, și a amenințat-o cu acte de violență. Autoarea i-a cerut insistent executorului să îi înlăture poprirea de pe conturi, pentru a nu-și pune în practică actele de violență.

Executorului judecătoresc i s-a creat o stare de temere, astfel că a depus o sesizare în acest sens.

Procurorii au stabilit, din probatoriul existent, că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de ultraj.

Având în vedere modul și împrejurările în care a fost săvârșită fapta, au stabilit procurorii, inculpata a acționat cu intenție, prevăzând rezultatul faptei și încercând să creeze o stare de temere care să o facă pe victimă să nu-și exercite atribuțiile de executor judecătoresc.

Dosarul în care femeia va fi judecată pentru infracțiunea de ultraj a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Suceava.  

Inculpata se bucură de prezumția de nevinovăție, până la o decizie definitivă a instanțelor de judecată.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 19 Ianuarie 2022.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.