Femeie înşelată prin metoda „şmen”, în municipiul Fălticeni
Miercuri, la ora 13.30, Poliţia Municipiului Fălticeni a fost sesizată de Veronica C., de 37 ani, din comuna Fântâna Mare, despre faptul că a fost acostată de un bărbat necunoscut, iar în urma unui schimb valutar a fost înşelată de acesta cu suma de 700 lei.Polițiștii au stabilit faptul că miercuri, în jurul orei 11.00, reclamanta a venit în municipiul Fălticeni și s-a deplasat la o casă de schimb valutar, unde a schimbat 300 euro, pentru care a primit suma de 1.327 lei. În momentul în care a ieșit din casa de schimb valutar, a fost acostată de un bărbat necunoscut, ce fusese anterior în casa de schimb valutar ,și i-a propus să-i schimbe suma de 1.300 lei în bancnote de 50 lei.Femeia a fost de acord cu schimbul, iar necunoscutul i-a numărat 1.300 lei, în bancnote de 50 lei, însă înainte de a-i înmâna suma de bani victimei, i-a spus că trebuie să mai numere o dată banii. După această operațiune, bărbatul i-a înmânat suma de bani victimei, dispărând din zonă. Veronica C. a numărat banii primiți, ocazie cu care a constatat că a fost înșelată cu suma de 700 lei. „Cercetările continuă sub aspectul comiterii infracțiunii de înşelăciune, în vederea identificării autorului şi recuperării prejudiciului”, se precizează în comunicatul poliţiei.
Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 12 Decembrie 2013.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.