Monitorul de Suceava Fotbal

FRF a decis: Liga a III-a începe vineri

Gabriel TODERASCU

 

Oficialii de la Rapid au sperat că Federaţia Română de Fotbal va decide amânarea startului returului Ligii a III-a din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, însă acest lucru nu s-a mai întâmplat în cadrul întâlnirii care a avut loc ieri între mai marii de la Casa Fotbalului. „Pentru noi ar fi fost bine să se decaleze debutul sezonului de primăvară cu cel puţin o săptămână, pentru că mai sunt destule lucruri de pus la punct. Din păcate, FRF a hotărât că sezonul de primăvară va începe conform programării iniţiale, aşa că trebuie să fim pregătiţi pentru confruntarea cu Politehnica Galaţi, programată să se dispute vineri, pe stadionul Areni”, a declarat Ioan Radu. În perspectiva acestui meci, administraţia stadionului a curăţat ieri stratul de zăpadă adunat pe suprafaţa de joc, astfel încât gazonul să se prezinte în bune condiţi la ora partidei.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 01 Martie 2011.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.