Monitorul de Suceava Muzeul de Istorie

Expoziţie retrospectivă de pictură, grafică şi sculptură a artistului Dimitrie Loghin

 

La Muzeul de Istorie Suceava, va avea loc joi, 7 octombrie, la ora 16:00, vernisajul expoziţiei retrospective de pictură, grafică şi sculptură a artistului şi eminentului profesor sucevean Dimitrie Loghin (1910 -1982).
Expoziţia cuprinde peste 80 de tablouri, majoritatea expuse în premieră şi patru sculpturi.
Dimitrie Loghin s-a născut în 1910 la Boteşti, judeţul Suceava. A urmat Şcoala Normală la Fălticeni, înscriindu-se apoi în 1929 la Academia de Arte Frumoase din Iaşi, unde a studiat pictura cu Ştefan Dimitrescu şi Nicolae Tonitza, care au avut o influenţă hotărâtoare în formarea şi evoluţia sa ulterioară ca artist. Începând cu anul 1935 a îmbrăţişat cariera didactică, fiind timp de 37 de ani profesor la actualul Colegiu Naţional „Ştefan cel Mare” din Suceava.
A avut o contribuţie deosebită în impulsionarea mişcării artistice din oraş şi s-a implicat total în actul creaţiei şi în activitatea expoziţională.

 



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 05 Octombrie 2010.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.