Monitorul de Suceava Arte vizuale

Expoziţie de pictură

Tiberiu COSOVAN

 

Artistul plastic sucevean Cătălin Alexandru Chifan a deschis o expoziţie de pictură cu vânzare în holul ASSIST SOFTWARE Suceava.

Tânărului plastician, care a fost studentul maestrului Liviu Suhar, i s-a conferit la sfârşitul lunii ianuarie a.c., când Societatea Artiştilor şi Amicilor Artelor Plastice din Bucovina a organizat - împreună cu Consiliul Judeţean Suceava, Muzeul Bucovinei, Centrul Cultural Bucovina şi Muzeul de Artă „Ion Irimescu” din Fălticeni - Ziua Artelor Plastice Bucovinene, titlul „Pictorul anului 78 al artelor plastice bucovinene” pentru „desăvârşire profesională în pictură”.

Nu este pentru prima oară când în spaţiul pus la dispoziţie de ASSIST SOFTWARE Suceava se organizează o expoziţie; cu câţiva ani în urmă, în acelaşi perimetru, a expus artistul plastic Mircea Dăneasă.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 05 Martie 2011.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.