Dosare penale
Florin PAIU
O acţiune comună de control desfăşurată săptămâna trecută de poliţie şi de organele silvice a dus la depistarea a numeroase nereguli grave, printre altele constatându-se mai multe cazuri de evaziune fiscală cu lemn.
Conform unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, poliţişti ai Biroului de Combatere a Delictelor Silvice, în colaborare cu specialişti ai Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare şi ai Direcţiei Silvice au executat un număr de 12 controale în fondul forestier şi la unităţi de debitare, constatând trei infracţiuni, două de evaziune fiscală şi una de furt de arbori.
De asemenea, tot pentru încălcări ale legislaţiei în domeniul silvic, au fost aplicate şase amenzi, cu o valoare de 44.000 de lei.
Poliţia precizează că în total au fost confiscaţi aproape 1.100 mc material lemnos, din care cea mai mare partea cherestea, iar restul lemn rotund răşinoase, valoarea de piaţă a acestuia fiind de 456.929 de lei.
De precizat că lemnul a fost confiscat doar valoric, dispunându-se recuperarea valorii în bani a acestuia.
La capitolul infracţiuni, organele de control au întocmit dosar penal administratorului unei societăţi din Baia, Cezar M., care în perioada 2010-2011 ar fi comercializat fictiv cantitatea de 996 mc cherestea răşinoase, eliberând pentru aceasta numai documente de însoţire. Poliţia a dispus amendarea administratorului cu 20.000 lei şi s-a dispus confiscarea valorică a cantităţii de cherestea, totodată demarându-se cercetări pentru infracţiunea de evaziune fiscală.
De asemenea, tot pentru evaziune fiscală este cercetată şi Oltiţa I., din comuna Dorna Candrenilor, administratorul unei firme de la care s-a confiscat valoric cantitatea de 25, 93 mc cherestea, care ar fi fost comercializată la negru.
Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 15 August 2011.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.